Povestea începe cu sosirea Petrei O’Neill, o adolescentă de 17 ani, în România, în căutarea tatălui biologic, despre care aflase, din corespondenţa mamei, că este eseistul, poetul odinioară disident Ştefan Petrescu. Mama, Elisabeth Graham, jurnalistă americană, a aterizat pe Otopeni în anul de răscruce 1989 în încercarea de a-şi face meseria, dar şi dorind să fugă de duplicitatea unei căsnicii de faţadă. Îl cunoaşte pe Ştefan, între cei doi se înfiripă o profundă poveste de dragoste dar, pentru că bărbatul refuză să îşi părăsească neamul, Liz nu îi mărturiseşte că este însărcinată şi se întoarce în America, unde o naşte pe Petra.

Peste aproape 20 de ani, Petra va veni în România în căutarea tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată. În cele din urmă, cei doi îndrăgostiţi se regăsesc, căci Liz se întoarce în România în căutarea fiicei răzvrătite, plecate în lume să-şi găsească rădăcinile pe cont propriu. Dar să nu vă imaginaţi că avem de-a face cu un final banal şi siropos. Aventura Petrei pe meleag românesc închide în ea promisiunea unei noi iubiri, dintre ea şi Mihai, dedicatul student la Conservator. E un alt fel de poveste însă, cu toate atributele specifice noii generaţii, grăbită, pragmatică, neconvenţională. Dar e, totuşi, promisiunea unei noi iubiri, iar acesta este mesajul pe care se cuvine să-l reţinem din ultimele rânduri ale scrierii lui Alan Elsner: iubirea nu se stinge niciodată.

Alan Elsner nu face decât să ne reamintească frumos acest adevăr veşnic.